Bible

Designed

For Churches, Made for Worship

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

2 Corinthians 1

:
Romanian - 1931
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Timotei fratele, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia:
2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos.
3 Binecuvântat este Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
4 care ne mângâie în tot necazul nostru, ca prin mângâierea cu care suntem mângâiați noi înșine de Dumnezeu putem mângâia pe cei ce sunt în orice necaz.
5 Pentru după cum suferințele lui Hristos prisosesc asupra noastră, tot așa prisosește și mângâierea noastră prin Hristos.
6 Și fie suntem în necaz, este pentru mângâierea și mântuirea voastră; fie suntem mângâiați, este pentru mângâierea voastră, care lucrează în suferirea cu răbdarea a acelorași suferinți pe care le suferim și noi.
7 Și nădejdea noastră pentru voi este tare, știind că, după cum sunteți părtași ai suferințelor, astfel sunteți și ai mângâierii.
8 Căci nu voim nu știți, fraților, de necazul nostru care ni s‐a făcut în Asia, am fost îngreuiați foarte mult, peste puterea noastră, încât deznădăjduisem și de viață.
9 Dar chiar aveam în noi înșine hotărârea morții, ca nu ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care scoală morții:
10 care ne‐a scăpat dintr‐o moarte așa de mare și ne scapă: în care nădăjduim ne va mai scăpa încă,
11 ajutând și voi împreună cu cererea voastră pentru noi ca pentru darul de har făcut nouă prin multe fețe, se aducă mulțumiri de mulți pentru noi.
12 Căci lăudarea noastră este aceasta: mărturia cugetului nostru ne‐am purtat în lume și mai ales către voi în sfințenie și curățenie de la Dumnezeu, nu în înțelepciune firească, ci în harul lui Dumnezeu.
13 Căci nu scriem altele decât cele ce citiți sau și recunoașteți și am nădejde veți recunoaște până la urmă,
14 după cum ne‐ați și recunoscut în parte, noi suntem pricina voastră de laudă, după cum și voi sunteți a noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15 Și în această deplină încredere voiam vin mai întâi la voi ca aveți un al doilea har,
16 și trec pe la voi în Macedonia, și iarăși din Macedonia vin la voi și fiu petrecut de voi în Iudeea.
17 Deci când am voit aceasta, nu cumva am lucrat cu ușurință? Sau oare ceea ce vreau, vreau potrivit cărnii ca fie la mine Da da și Nu nu?
18 Dar Dumnezeu este credincios cuvântul nostru către voi nu este Da și Nu.
19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit între voi prin noi, prin mine și Silvan și Timotei, n‐a fost Da și Nu, ci în el este Da.
20 Căci oricâte făgăduințe ale lui Dumnezeu ar fi, în el sunt Da; de aceea și prin el Aminul este spre slava lui Dumnezeu prin noi.
21 Iar cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne‐a uns este Dumnezeu,
22 care ne‐a și pecetluit și ne‐a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
23 Eu însă chem pe Dumnezeu martor peste sufletul meu pentru ca cruț n‐am mai venit la Corint.
24 Nu avem stăpânire peste credința voastră, ci suntem ajutători ai bucuriei voastre; căci voi stați în credință.